HOME

   

 

 
 

 Bangkok
4 nopti

Bangkok este oraşul în care explozia de lumină şi de
culoare este la ea acasă. Capitala Tailandei, centrul
cultural, spiritual, comercial şi diplomatic al întregii
Indochine, este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe
ale Asiei. Din acest motiv el este cunoscut drept „Veneţia
Orientului” sau „Oraşul îngerilor”.
Bangkok-ul este considerat una dintre cele mai
interesante destinaţii ale planetei şi găzduieşte unele
dintre cele mai populare atracţii turistice ale Tailandei.
Geografi c, oraşul are 2 părţi separate de râul Chao
Phraya: Bangkok şi Thon, legate între ele de nenumărate
poduri.

De vizitat

• Marele Palat este unul dintre cele mai cunoscute obiective
turistice din Bangkok. Clădirile acestuia sunt uimitoare, acoperişurile
sunt multicolore, iar turnurile sunt dantelate şi strălucitoare.
• Piaţa Plutitoare. Aceasta este de fapt reţeaua de canale a râului
Chao Phraya, râul care străbate Bangkokul. Aici traficul pe apă
este atât de intens încât se poate compara cu traficul de pe străzile
marilor oraşe. Din acest loc vei putea cumpăra mirodenii, legume,
flori, dulciuri, peşte, fructe de mare, produse de artizanat etc.
• Mănăstirea Wat Suthat. Complexul acoperă o zonă de 4 hectare,
iar în incinta lui, veti găsi, pe o suprafaţă de 2.565 de metri pătraţi
fresce care întruchipează momente din cele 24 de vieţi ale lui
Buddha. Pe coloanele templului sunt pictate momente din istoria
timpurie a Bangkok-ului.
• Templul Zorilor.
• Wat Arun.
• Templul de marmură.

 

Clima
Climatul local este
tropical-musonic.
Musonul de sud-vest, ploios,
cald şi înnorat începe la
mijlocul lui mai şi se termină
în septembrie, iar musonul din
nord-est, uscat şi rece începe
în noiembrie şi ţine până la
mijlocul lunii martie.

Viaţa de noapte
Bangkok-ul nu duce lipsă
de locuri în care să poţi
petrece până la orele cele mai
târzii. Cele mai vestite zone de
clubbing sunt: Sukhumvit, Khao
San Road, Silom, Ratchada, Siam Square, Chidlom şi Ploenchit.

 

Shopping
Cel mai mare magazin din
Bangkok este Chatuchak
Weekend Market. Alt reper
comercial al oraşului e MBK
Shopping Center, probabil cel
mai cunoscut mall din Bangkok.
Acesta din urmă are 8 etaje, iar
în interior vei găsi aproximativ
2000 magazine.

Mancarea
Dintre deliciile bucătăriei
thailandeze îţi sugerăm să
încerci fructele de mare, care de
obicei sunt savant preparate,
cu diverse mirodenii pe care
le vei putea găsi doar aici. În
plus, vei putea degusta cele
mai variate feluri de mâncare
din lume.

 

Evenimente
• 13-15 aprilie - Festivalul de Anul nou. Este o sărbătoare
a bucuriei şi este celebrată în aceeaşi dată nu doar în
Tailanda, ci şi în alte ţări din Asia de Sud-Est.
• 12 august - Ziua de naştere a Majestăţii Sale Regele
• 5 decembrie - Ziua de naştere a Majestăţii Sale Regina
Bine de ştiut
La frontieră este obligatorie deţinerea unei cărţi de identitate
sau a unui paşaport valabil minim 6 luni. Pentru a putea ieşi din ţară, copiii sub 18 ani trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să călătorească cu cel puţin un adult însotiţor, să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte), legalizate la notariat. Adultul care îi insoţeşte, în cazul în care nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar.
Servicii incluse
• Transport avion Bucureşti – Bangkok– Bucureşti
• 4 nopţi cazare cu mic dejun